Eu sunt un nume interzis,
Chiar şi pe-o coală de hârtie,
Un nume-al drumului închis
Uitat de orice primărie.
Când mi-aparţine un cuvânt
E-ascuns mereu, să nu se ştie,
Mă-ntreb: de ce doar vorbe-n vânt
Mi-s date ca o bucurie?
În taină, rost adevărat,
Rostesc uitând chiar de mândrie
Şi uit mereu ce s-a-ntâmplat
Când doar trecutul mă mai ştie.
Nevoie nu-i să fiu rostit,
Sunt om ce poate să nu fie,
Dar pot fi veşnic pedepsit
Şi interzis la primărie.
Şi dacă ceva tot se ştie,
Să-mi daţi pedeasa numai mie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu