sâmbătă, 9 februarie 2008

Un gând de seară

Aş vrea să fim acasă amândoi,
Afară iarnă şi zăpadă mare,
Să vrem să fim întotdeauna noi
Şi tot trecutul doar o întâmplare.

Aş vrea să-ţi prind din nou obrajii-n palmă
Şi ochii să ţi-i simt cum mă privesc,
Să ne unească iar o viaţă calmă,
Să pot să-ţi spun că vreau să mai trăiesc.

Dar astăzi plâng că ştiu că mi te-a luat
Un gând ce nu a fost nicicând curat.

Şi dacă e să-mi fie-aşa sortit,
Tu uită pe acel ce te-a iubit...

Niciun comentariu: